duminică, 29 septembrie 2013

Cine a cucerit juriul la Vocea Romaniei

VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3. Concurenţii show-ului se bat pentru un premiu de 100.000 de euro.
VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3.
Ionela Claudia Dumitrache este din Piteşti şi locuieşte de 6 ani în Bucureşti. Îşi câştigă existenţa în urma diferitelor evenimente private, unde se duce şi cântă împreună cu trupa ei. Tatăl ei este preot, iar mama ei învăţătoare. Cântă din grădiniţă. “Mama m-a înscris la vioară. Bineînţeles că nu mi-a plăcut”, a spus tânăra în prezentarea ei.

VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3. În timp ce cânta piesa “Shy Guy”, Horia Brenciu nu s-a putut abţine şi a dansat. Toţi juraţii au “tachinat” butonul în timp ce tânăra cânta, dar Smiley şi Marius Moga au fost primii doi juraţi care s-au întors. Horia Brenciu nu s-a lăsat mai prejos. Deşi a avut parte de un mic incident din cauza scaunului care nu vroia să se întoarcă, în cele din urmă s-a întors. Loredana nu s-a lăsat mai prejos şi a apăsat şi ea butonul.

VOCEA ROMÂNIEI. La fel ca starurile de peste Ocean, Loredana s-a îndrăgostit de un model de sandale Tom Ford în valoare de aproximativ 1.500 de dolari, afişând o ţinută exclusivistă la debutul noului sezon al emisiunii Vocea României.

VOCEA ROMÂNIEI. Încălţările preferate de artista română au fost alese şi de Rihanna, Anne Hathaway şi Jennifer Lopez, care le-au purtat pe covorul roşu de la Hollywood. “Sandalele aurii sunt o creaţie Tom Ford, una dintre piesele de rezistenţă ale colecţiei sale din acest sezon, şi mi-au plăcut foarte mult datorită modelului tip «gladiator»”, a povestit Loredana. “Colierul este vintage, achiziţionat din New York” Cântăreaţa şi-a completat lookul cu o rochie neagră şi o coafură în stil grecesc la prima ediţie a emisiunii-concurs “Vocea României”. ”Rochia este creată de Female după o idee de-a mea, dintr-un material special, inovator, iar colierul auriu este vintage, l-am achiziţionat din New York cu ceva timp în urmă. Am avut aceeaşi ţinută în etapa audiţiilor pe nevăzute pentru că toate trebuie să fie în acord. Cum acestea s-au filmat în august, am învăţat din experienţă că trebuie să îmi aleg un outfit care să fie şi comod, în care să mă simt bine câteva zeci de ore cât durează «blind»-urile în platou”, a declarat antrenoarea.

VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3: Premiu de 100.000 de euro
În noul sezon “Vocea României” va fi acordat un premiu de 100.000 de euro, pentru care se vor bate concurenţi din România, Republica Moldova, Serbia şi Emiratele Arabe Unite. “Show-ul se transformă într-un schimb de experienţă. Vreau să văd spectacol şi să ascult voci care să-mi transmită ceva, să-mi inducă o stare, o emoţie, pentru că asta înseamnă, pentru mine, o voce de succes. Standardele sunt foarte ridicate, aşa că şi aşteptările noastre sunt pe măsură”, a declarat Marius Moga.

VOCEA ROMÂNIEI. Anonimi şi artişti consacraţi, din România, Republica Moldova, Serbia şi chiar Emiratele Arabe Unite, concurenţi dornici să îşi îndeplinească visul prin muzică vor intra în competiţia supremă a vocilor.Câştigatorul titlului de Vocea României va intra în posesia marelui premiu în valoare de 100.000 de euro, precum şi a unui contract cu Universal Records pentru un an de zile.

Brenciu şi-a dres vocea, Loredana şi-a lustruit arsenalul de divă, Moga şi-a ales cele mai bune papioane, iar Smiley şi-a luat la purtător zâmbetul fermecător, totul pentru a pune mâna pe cele mai tari voci din concurs. În prima fază, cea a audiţiilor pe nevăzute, antrenorii vor avea misiunea dificilă de a-şi forma echipele de câte paisprezece concurenţi cu care să intre în luptă. Cei patru şi-au pus la punct strategiile “de atac”, iar experienţa sezoanelor trecute îşi spune cuvântul: “Am învăţat că nu tot ce zboară se mănâncă şi că de multe ori chiar dacă există concurenţi care întorc toate scaunele, asta nu înseamnă că nu vor fi şi surprize. Pot face senzaţie concurenţi la care nu s-a întors decât un singur scaun, cum a făcut Canaf, de exemplu, şi să devină staruri”, a declarat Loredana.

VOCEA ROMÂNIEI. Tachinările dintre antrenori vor intra din nou în “meniul” acestui sezon: “Cum să nu mă bucur pentru colegul meu când o fată frumoasă îl alege pe el?”, i-a spus Brenciu lui Moga. Horia va ţine cont de propriul sfat când va veni vorba de alegerea concurenţilor. “Apasă brutal butonul când se întorc mai multe scaune”, le-a spus colegilor săi, astfel că nu este de mirare faptul că a reuşit “performanţa” de a rupe butonul în repetate rânduri.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...