Desi
cercetatorii n-au raspunsuri clare in legatura cu misterele organismului
uman (genomul uman) sau cu cele ale planetei, sunt in schimb la moda
tot felul de teorii poetico-stiintifice legate de Univers. Una dintre
acestea este teoria Big-Bang-ului, alta este teoria gaurilor negre.
Mai nou, despre gaurile
negre se spune ca sunt niste obiecte mai complexe decat si-a inchipuit
Einstein! Faptul ca Albert Einstein si-a inchipuit multe despre Univers
este un lucru cunoscut, cum la fel de cunoscut este si faptul ca o seama
de cercetatori, numiti “fizicieni teoreticieni”, se intrec in a-i
confirma sau dezvolta teoriile. Altii indraznesc mai mult, adica sa
produca teorii care se vor mai profunde decat cele ale ilustrului
maestru. Toate bune si frumoase, numai ca aceste teorii sunt rodul
calculelor matematice si nu au nimic in comun cu realitatea fizica,
demonstrabila. Motiv pentru care nici una dintre aceste teorii
matematice teribile despre Univers, oricat de fabuloase, de fundamentale
ar fi, nu sunt recompensate cu vreun premiu Nobel!
Pana la urma, nici
Einstein nu a primit premiul Nobel pentru celebra si abisala Teorie a
Relativitatii din 1905, ramasa nedemonstrata, ci unul de fizica pentru
descoperirea unei legi despre efectul fotoelectric, in anul 1921.
Einstein, printre alte teorii, a vorbit si despre gaurile negre, niste
obiecte gravitationale gigantice din Univers care inghit materia
galactica ca niste plante carnivore fara forma. Acum, noua ipoteza pune
sub semnul intrebarii modelul “traditional”, provenit de la Einstein, de
intelegere a gaurilor negre, monstrii gravitationali din Univers care
sunt de obicei descrisi prin raportarea la doar trei caracteristici
fizice, cand de fapt ar putea avea mai multe, conform unui material
publicat de situl space.com.
Modelul inspirational
ar fi analog cu teoria de acum cateva decenii cum ca Universul nu ar
avea doar 3 dimensiuni (se admite ca a patra ar fi Timpul), acestea
perfect demonstrabile, ci 10, ba chiar 12 dimensiuni, acestea, pur
teoretice! Conform celebrei carti publicate in 1980, Scurta Istorie a
Timpului – De la Big Bang la Gaurile Negre, scrise de profesorul de
matematica Stephen Hawking (azi el este considerat fizician teoretician
si cosmolog), gaurile negre sunt niste “guri” siderale in care materia
intra pentru a fi devorata si din care nimic nu mai poate scapa
(fragmente au aparut in acel an si in revista Magazin, traduse chiar de
autorul acestor randuri). Atractia gravitationala exercitata de gaurile
negre ar fi atat de puternica incat nici lumina nu poate scapa, conditii
in care aceste obiecte de o densitate ce tinde spre infinit sunt
invizibile pentru observatori.
”Imaginea acceptata
este ca gaurile negre sunt niste obiecte extrem de simple, aflate la
granita fizicii, ce pot fi caracterizate prin raportul la doar trei
cantitati: masa, momentul cinetic (viteza de rotatie) si sarcina
electrica”, conform lui Thomas Sotiriou, fizician la International
School for Advanced Studies din Trieste. Insa sarcina electrica este de
obicei neglijabil de mica, iar astrofizicienii uita de ea atunci cand
descriu o gaura neagra. Astronomul John Wheeler, “parintele” denumirii
de “gaura neagra” acum mai bine de 50 de ani, a fost primul care a
sustinut ca “gaurile negre nu au fire de par” – incercand sa evidentieze
mai bine simplitatea acestora.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu